Owlet – un monitor pentru copii, care urmărește ritmul cardiac și oxigenarea. Aceste citiri sunt foarte importante pentru noi, deoarece fiul nostru a stat în spital mai mult timp după naștere, din cauza unor probleme de sănătate. Acolo, s-a întâmplat pentru prima data, să înceteze brusc să mai respire, motivul fiind necunoscut.
Aveam deja un monitor de respirație obișnuit pentru pătuț, acasă, dar după această experiență am început să caut pe internet un pulsoximetru pentru bebeluși.
Din întâmplare, în timp ce eram pe rețelele de socializare, am descoperit marca Owlet și imediat am început să caut mai multe informații.
Oximetrul obișnuit pentru copii era scump (mai mult de 1000 €) și, spre deosebire de Owlet Smart Sock, nu poate fi folosit acasă
După ce am venit acasă de la spital, am folosit încontinuu șoseta inteligentă, atât în timpul somnului, cât și în timpul orelor de veghe, fapt ce i-a salvat viața.
Tocmai când credeam că, ceea ce era mai rău, a trecut, la vârsta de 2 luni, după un alăptat în timpul zilei, alarma s-a declanșat brusc, avertizându-mă că ceva nu este în regulă.
Imediat, am pus copilul jos și am văzut că a devenit complet palid, ochii i s-au dat peste cap și nu mai respira. Am acționat promt, am încercat să nu intru în panică și am luat măsuri. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să reacționez cu un stimul dureros (strângerea lobului urechii sau apăsarea pe stern). Din moment ce nu a reacționat, am pus copilul pe podea si am inceput manevrele de resuscitare pentru copii. Din fericire, după câteva momente, copilul meu a inceput sa respire din nou.
De atunci, Owlet a devenit parte din viața noastră, 24/7.
Când călătoriți, în mașină, în vizite, în cărucior, dar și în timp ce dormiți cu copilul, Owlet este singura modalitate de a îl monitoriza corect pe cel mic, fără a avea riscul unor citiri de date eronate, ca în cazul altor monitoare pentru bebeluși.
Suntem extrem de recunoscători pentru Owlet deoarece, astfel am putut sărbători împreună prima noastră Zi Internațională a Copilului.♥️
Nikol Lenarčičová – Salvator